VEDETISMUL DE CARTON intre emblema si frustrare

VEDETISMUL DE CARTON este de fapt si nu o oglindire a propriei imaginatii, dorinte si afirmare. Dorim sa fim cineva sau ceva in societate insa fara a ne cizela, fara a ne educa in acest sens spusele, gandirea si atitudinea atunci cand am avea cu adevarat ceva de spus. Ne pierdem in detalii inutile, in cuvinte mari si fara sens si in nestiinta culturii personale. Ne place sa ne punem etichete, valori si branduri de renume insa fara a le merita cu adevarat. Mai nou mediul media promoveaza din pacate si cu regret asa zisele vedete cu tulburare de personalitate si de cultura. “Se vinde ce se cere” este falsa aceasta afirmatie, NU, se vinde ce se doreste de catre mogulii agentiilor de presa care folosesc cea de-a patra putere din stat pe post de prostire a populatie ci nu educare a acesteia. Sunt adeptul jurnalismului de calitate si profesional, care stie sa-si respecte ascultatorul, cititorul si telespectatorul, facandu-l astfel dintr-un om simplu si mai putin informat, intr-un om simplu si frumos educat, informat. Informatia are rolul de a ne educa, de a ne creea valori si ideologii, insa daca aceste informatii sunt aruncate si spuse in ironie de catre pitipoancele si cocalarii de sicla nu fac decat sa trezeasca la realitate adevaratii monstrii ai propriilor inculturi si al lipse de bun simt fata de ei insisi si fata de cei ce-i urmaresc. Citim, asculam si vedem pentru ca ne regasim, pentru ca vrem sa schimbam ceva in noi, vrem sa devenim mai buni, mai informati, mai cultivati iar daca noi ne lovim tot timpul de aceste VEDETE DE CARTON care nu sunt altceva decat un produs comercial bagat cu forta la televiziune, in ziar si la radio, nu facem decat sa ne ruinam mintea, sufletul si mintea fata de ceea ce am putea fi noi cu adevarat. Ma deranjeaza foarte mult faptul ca sau rasturnat valorile morale si etice a ceea ce era inainte arta jurnalismului, arta informatiei. Ma deranjeaza sa vad cum sunt promovate nonvalorile iar valorile mor in anonimat. Ma deranjeaza sa vad cum jurnalismul a devenit acum o arma de indobitocire, ironie si discriminare. VEDETISMUL DE CARTON nu este oglinda a ceea ce am avea noi nevoie in astfel de momente dificile din viata societatii romanesti si a vietii personale. VEDETISMUL DE CARTON este VEDETISMUL COMERCIAL care ne este dat la oferta promotionala a limitarii culturii si al bunului simt. Avem nevoie sa invatam sa supravietuim in mod frumos ironiei, prejudecatilor, discriminarii, inculturii unora, transformandu-le in calitati care sa ne fereasca de traiul indecent, de renegarea indentitatii personale si culturale a unei natiuni si a unui individ si de a nu uita ca adevarata valoare a omului este de a fi om ci nu carton…

VIITORUL COPIILOR INCEPE LA SCOALA!

Intorcandu-ma cu 20 de ani in urma, imi aduc aminte cu mare drag de momentele fericite pe care scoala si colegii mi le ofereau, in ciuda situatiei tensionate de acasa. La 7 ani am fost dat la scoala. Eram un bobocel invinetit mai tot timpul iar durerea imi era luata de unicile momente petrecute alaturi de doamna invatatoare care ne invata sa citim, sa scriem si sa socotim. Nu intelegeam eu prea bine care este rolul meu la scoala insa incet dar sigur realizam ca sunt in competitie constructiva cu ai mei colegi pentru a fi primul in clasa. Desi eram un copil infiat, izolat pana la 6 ani in orfelinat, am fost adoptat si pana sa fiu dat la scoala citeam si scriam destul de bine in comparatie cu ceilalti prichindei, asta datorita interesului acordat din partea mamei de a ma recupera si de a ma aduce la nivelul celorlalti colegi. Mama s-a tinut de educatia mea printre ploaia de pumni si injuraturi ai tatului meu ce ne invinetea pe amandoi. Pana in clasa a 4-a am fost premiant si modelul clasei. Doamna invatatoare mi-a fost mama ale cifrelor si literelor. Nu am sa uit niciodata zambetul si vocea sa angelica care ma facea fericit in fiecare dimineata la scoala. Chiar si atunci cand uitam sa-mi fac temele sau nu invatam poezia, invatatoarea era cea care ma intelegea si ma ajuta sa trec mai usor peste momentele grele din viata si familia mea.

Scoala, datorita conflictelor in familie, imi era de multe ori cel mai bun refugiu, acolo am invatat sa zambesc, sa ma bucur si sa fiu apreciat. Scoala ma ajutat enorm sa-mi dezvolt abilitatile creative, de comunicare si acolo am invatat ce inseamna si ce este copilaria. Cu toti eram din medii diferite insa ne unea un loc, SCOALA si INVATATOAREA. Eram prea mici ca sa facem diferente si sa ne dispretuim. Ori de cate ori ne certam, nu tinea mult si ne impacam ca si copii. Zburdam de bucurie atunci cand in carnet erau numai note mari. Scoala m-a invatat si m-a ajutat sa fiu un om mare. Am invatat importanta acesteia in viata mea, insa mama a fost cea care m-a ajutat mult. Mama si scoala mi-au fost parintii mei, au stiut sa ma asculte, sa ma inteleaga si sa-mi de-a valoare, incredere si respect. Viitorul meu acum este unul fericit pentru ca totul a inceput in scoala. Multumesc mamei, invatatoarei si profesorilor pe care i-am avut si ii am ca m-au ajutat sa fiu si sa gandesc ca un om mare.

Viitorul meu a inceput in scoala, lasa si viitorul copiilor tai sa inceapa in scoala. Scoala este dreptul la educatie, dreptul la copilarie. Sustine si tu aceasta campanie donand pe http://sustineunicef.ro